Atac dur al lui Bozovic:** „Niște bandiți conduc Rapidul”

Redactor:
Adrian Albu
Atac dur al lui Bozovic:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Bozovic l-a atacat dur pe George Copos, pe care îl consideră principalul vinovat pentru situația în care a

*Vladimir Bozovic și-a depus memoriu la FIFA și nu vrea să se mai întoarcă în Liga I

*Pentru a munci legal în România, Bozovic a fost angajat director adjunct la Ana Pan, firma de patiserie a lui Copos

*Rapidiștii s-au reunit acum două zile la ProRapid, dar de la primul antrenament a lipsit Vladimir Bozovic (foto, 31 de ani).

Internaționalul muntenegrean nu vrea să mai revină în Giulești, fiind supărat din cauza modului în care a fost tratat de George Copos. Inițial, patronul rapidist i-a spus lui Bozovic că vrea să-l păstreze și că nu se pune problema să-i rezilieze contractul, pentru că este nevoie de spiritul său de luptă pentru a-i ajuta pe tinerii de la echipa a doua să crească. Mai mult, în dese rânduri, același Copos i-a transmis jucătorului că va rămâne în conducere atunci când va renunța la fotbal. În numai câteva luni, lucrurile s-au schimbat radical, iar Bozovic s-a săturat să fie mințit de George Copos. El a și luat hotărârea de a-și depune memoriu la FIFA pentru a deveni liber de contract. Decizia forului internațional va fi făcută public pe 14 ianuarie și, cel mai probabil, fundașul rapidist va fi declarat liber de contract. „Nu am avut cu cine să vorbesc la Rapid, eu am sunat și nimeni nu mi-a răspuns. Singurul care mi-a dat un mesaj a fost Zotta, nu este posibil să mi se întâmple asta! Cei care conduc clubul sunt niște bandiți. Am jucat șase ani pentru Rapid, nu credeam că pot să trăiesc așa ceva”, a declarat Vladimir Bozovic pentru ProSport.

Mini-grevă la ProRapid

La reunirea lotului, de joi seara, a avut loc și primul incident la ProRapid. Mai mulți jucători, printre care Nicolae Grigore, Rui Duarte și Dorin Goga au refuzat să se antreneze, fiind supărați că nu și-au primt salariile de cinci luni de zile. Marian Rada s-a enervat și le-a transmis nemulțumiților că, dacă nu au chef să se pregătească, să meargă la bucătărie. „Dacă nu vreți să vă antrenați, mergeți la bucătărie, acolo este cald. Plimbați-vă prin bază, poate așa veți fi gata pentru prima etapă”, a fost mesajul lui Rada. Cei trei au mers și s-au antrenat singuri în sală și așteaptă să aibă o discuție cu cineva din conducerea clubului. Administratorul judiciar a anunțat că este în concediu până în data de 15 ianuarie, atunci când vor fi chemați la discuții mai mulți jucători.

Prizonieri în Giulești

Comisia pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul LPF a avut o misiune destul de complicată în cazul rapidiștilor care și-au depus memorii cu puțin timp înainte ca George Copos să ceară insolvența clubuiui. Comisia s-a întrunit ieri și a decis să respingă cererile celor opt jucători deoarece se încalcă legea insolvenței, prin care se interzic procese asupra firmei aflate în această situație. Oros, Rui Duarte, Herea, Voicu, Roman, Ștefan Grigorie și Alexandru Ioniță sunt nevoiți să rămână în continuare în Giulești. Singurul care a „scăpat” este Ovidiu Burcă.

Bozovic este jucătorul Rapidului, el trebuie să vină la antrena­mente
Ioan Taban, președinte Rapid

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×